(Disclaimer: asa cum se va mentiona pe parcursul articolului, persoanele care conteaza si care ma cunosc indeajuns nu se vor regasi in randurile de mai jos. Nevoia de a le mentiona NU exista.)
It’s been 5 months and 3 days since my last post.
Zdaiseama? Daca mai asteptam inca 4 saptamani faceam si eu o chestie gen 5 luni, 4 saptamni, 3 zile a la Cristian Mungiu. Eu nu sunt artist dar, sper eu, am un oarecare bun simt. De ce bun simt? Ca nu ma apuc sa “vorbesc” (a se citi cu o tona de sarcasm “imi dau cu parerea intr-un mod foarte original, unic si intelept”) despre ceea ce mi se intampla mie sau in jurul meu doar de dragul de a ma afla in treaba, sperand ca persoanele din jurul meu sa ma considere interesant, unic, deosebit.
Nu am scris de 5 luni si 3 zile pentru ca nu am avut nimic de zis. Atentie. A nu avea nimic de zis nu este sinonim cu a nu fi facut nimic. Ba din contra. Am ales sa nu spun nimic pentru ca nu am avut chef. Nu am avut chef sa fac publice gandurile mele, actiunile, deciziile samd. De ce nu am avut chef? Pentru ca daca chiar te intereseaza, stii. Daca chiar contai, iti spuneam.
Nu am multi prieteni. Nu am multi prieteni buni. Ii pot numara pe degetele de la o mana. Dar astia pe care ii am, imi ajung. Pentru un numar atat de redus de persoane apropiate mie nu avea niciun rost sa postez pe blog. Desigur, daca esti o persoana cu atatia prieteni incat factura ta de la telefon prinde proportii astronomice, nu inteleg ce mai stai pe ganduri! Cu totii de abia asteapta urmatorul tau post, cu totii stau pe blogul tau 23 din 24 cu degetul pe F5 (refresh) asteptand sa mai scrii ceva, ca apoi sa te sune ei sa te felicite pentru geniul pur pixelat – dar nu inainte de a iti lasa un comentariu care te gadila intr-un mod placut mai in spatele coapselor.
Stateam astazi in fata monitorului, cu o bere langa mine si umblam din blog in blog numai sa mai aman somnul cu inca cateva minute. Ce am putut sa citesc m-a lasat masca ( puteam sa zic “frapat” sa par mai destept dar am ales sa nu. mi s-a acrit de metafore de cacat si de cuvinte folosite prost doar de dragul de a construi o imagine falsa ). Zeci de oameni nareaza cele mai banale intamplari din viata lor de zi cu zi avand pretentii madasuratice (pun intended – e misto sa faci adjective din nume de zeitati) de la cititori.
De ce? Sa mor eu daca stiu. Daca esti destul de inteligent pentru a scrie, esti destul de inteligent pentru a te prinde ca majoritatii nu ii pasa catusi de putin, indiferent cat de mare iti este your inner ego (e misto sa mai schimbi in engleza din cand in cand chiar daca “ego-ul interior” are mai putine litere). De asemenea esti destul de inteligent sa iti dai seama ca nu oferi niciun insight de valoare. Sa mor eu de nu apreciam mai mult un “mama ce cacare am tras acu 2 ore. fratilor… stati departe de branza si cafea, serios!” decat sa citesc aceleasi injuraturi la adresa curentului Emo ( pe care VOI l-ati cihlimbarizat ( see wut i did thar? ) sau alte cacareze ce se vor a fi filosofice cand respectivul(a) nici nu stie sa foloseasca corect limba romana (disclaimer: nu am sugerat prin nimic ca as stapani la perfectie mai-sus-mentionata, sunt chiar departe de asta, dar nu am avut nici pretentia de a filosofa). Faptul ca ma plasaez deasupra mediei, dar nu sunt perfect, de acest lucru fiind constient, devin automat de 100000 de ori mai bun decat orice muc ce se considera buricul pamantului.
Unele bloguri (blogroll – daca nu sunteti acolo nu inseamna ca va plasati in tabara opusa) le citesc cu placere pentru ca autorii acestora au ceva de spus. OFERA UN INSIGHT VALOROS. PREIAU O INFORMATIE SI O PROCESEAZA, O GANDESC, O CUGETA, O DIGERA IAR APOI O PICTEAZA PE O FOAIE VIRTUALA DIN CARE REIESE O OPERA DE ARTA PRIN SIMPLUL FAPT CA CEEA CE AU ASTERNUT LE APARTINE. Aceste persoane au ceva de spus referitor la multe lucruri ce se intampla in jurul nostru, cand altii, (iar acum cred ca voi plagia) vorbesc fara sa spuna nimic. Vorbesc in gol aceleasi lucruri vobite de altii, continuu, fara pauza, fara un moment de respiro. Crescendo-ul acestui curent ma terifiaza (lewl, did it again).
M-am saturat de bloguri din care am “invatat” ca daca o tipa iti zice “hello”, dupaia ii raspunzi si tu la fel. M-am saturat de bloguri care plagiaza stiri mai rau ca site-ul realitatea.net (reclama ascunsa?). M-am saturat de bloguri pe care le citesc ( neintentionat ) iar dupa ce am apasat X-ul rosu imi vine sa ma intep in ochi cu un creion ascutit si sa ma epilez inghinal. Fir cu fir. M-am saturat, dar totusi, nu am inteles. Nu am inteles ce ii impinge pe oamenii cu blog (NU bloggerii) sa posteze zi de zi, ora de ora, orice nimic din viata lor (care pare-mi-se ca este lipsita de recompense). Pentru faima? (lololololol) Pentru trafic/bani? Pentru alimentarea e-peen-ului?
Pentru a afla raspunsul m-am decis sa fac urmatorul experiment. Timp de 2 saptamani, zi de zi – cu fiecare ocazie, voi publica cate un nou post pe blog cu scopul de a va tine pe fiecare la curent cu orice eveniment din viata mea. A sunat usa si era ala de la Enel sa ii platesc factura? PE BLOG! Am iesit din casa, m-am impiedicat si mi-am rupt mecla? PE BLOG! Daca in aceste 2 saptamani…
-imi creste traficul semnificativ
-ma simt mai impacat cu propria persoana
-ma fac cu bani
-devin cel mai fericit om de pe planeta
-lumea ma considera destept si imi admira peripetiile
-imi creste marimea….e-peen-ului
-transcendez
-ma fac cu un bax de bere
…promit ca imi voi cere scuze oficial tuturor celor care s-au simtit jigniti de spusele mele. De asemenea promit sa sterg blog-ul si imi dau cuvantul ca nu veti mai auzi de mine.
Daca NU…ei bine…voi continua sa scriu cand voi mai avea ceva de spus.
PS: fiti fericiti copilasi. acum chiar v-am dat motiv sa scrieti pe blog, nu?
Codito, ergo sum 
